Despre iertare, iubire si...viata!

"Regret nespus faptul ca scrierile mele au provocat asemenea reactii (atat acum, cat si in trecut), si va asigur ca nu aceasta a fost intentia mea.

Cred ca s-a simtit faptul ca m-am exprimat in premiera pe o astfel de platforma publica, in sensul ca nu mi-am cantarit cu atentie vorbele spuse (in trecut a fost vorba despre instinctul de auto-aparare), iar ulterior, in inertia celor intamplate, poate nu am realizat suficient faptul ca acestea sunt apte sa ofenseze. Desi, privind in urma, constat, tardiv desigur, evidenta inoportunitate a expunerii unor asemenea tampenii, aberatii care nu ma definesc, nu ma caracterizeaza, care-mi fac rau doar citindu-le si de care imi este rusine.

Fara doar si poate, mi-am ales gresit cuvintele si imi cer scuze sub acest aspect, insa traiesc cu speranta ca prin profesionalismul de care au dat dovada, persoanele implicate vor putea trece cu vederea acest derapaj in plan mediatic."

Aceste cuvinte apartin unui avocat. Nu stiu cum il cheama (poate totusi o sa gasesc adnotarea respectiva, asta asa, doar pentru mine, ca doar nu o sa-i public numele, dar cei care doresc isi pot satisface curiozitatea cu un search pe google), dar stiu ca m-a impresionat atunci cand am citit si m-am gandit sa scriu un articol pornind de la acest subiect, de fapt chiar doua (vezi articolul meu intitulat MEA CULPA, datat 19 aprilie). Am sa va spun un secret: obisnuiesc sa scriu tot ce-mi trece prin cap (uneori chiar si stupizenii), salvez ca draft, apoi revin, sterg, corectez, sau chiar anulez ceea ce nu mi se mai pare "bun de tipar". Ba chiar imi pozez si scrierile ca acestea, deoarece pe blog scriu de pe laptop, iar asa imi pot pastra cu mine si pot reciti oricand de pe telefon articolele la care lucrez. Sau mai obisnuiesc sa fac si print screen-uri, atat la chestii care ma inspira, cat si unor idei, poze sau postari de-ale mele. Si mai am o hachita: imi scriu chiar si ca "revin", asta insemnand ca scrierea sau idea nu e finalizata si ca trebuie sa revin asupra ei. Uite cum am dat "din casa"...

Nu, nu sunt scriitoare, si nici nu pretind ca as avea ceva talent, dar am descoperit ca-mi place sa astern ganduri, impresii, emotii.

Revenind...

Omul a facut o greseala. Si si-a cerut scuze. NU stiu cum e si ce inseamna sa jignesti pe cineva la modul public, deoarece NU am facut niciodata asa ceva, dar asta m-a facut sa ma gandesc la multe. Eu intotdeauna mi-am cerut iertare celor carora le-am gresit, niciodata intentionat si nu din suflet, doar conjunctural. Eu iubesc oamenii. Pentru mine toti sunt egali, indiferent de rasa, etnie, statut sau pozitie sociala, etc.

Totusi, am constatat ca unii oameni pur si simplu nu stiu sa-si ceara iertare sau sa-si prezinte scuze atunci cand gresesc. Altii se grabesc sa vaneze greseli. Greseli de tot felul, incepand de la cele de exprimare... si sa condamne tot, chiar si oameni nevinovati!

Se intampla atat de multe in intreaga lume... abuzuri, nedreptati...

Si am rememorat ceea ce mi s-a intamplat in Romania acum multi ani. Voi reda mai jos.

Si m-am gandit ca dupa acea intamplare am devenit mai rea de gura, dar atat. Si intotdeauna doar ca mijloc de auto-aparare. Si asta pentru ca am trecut prin niste nedreptati si greutati inimaginabile. Si nu am stiut atunci sa-mi sustin adevarul. Si nici nu am avut multe persoane care sa ma ajute cu adevarat. Dar si pentru cei/cele care au facut-o, am doar cuvinte de lauda, prietenie si respect, chiar daca unii/unele nici macar nu stiu asta.

Si da, mai este un motiv: si anume acela ca nu vreau sa devin rea la suflet, o inima impietrita, nu, in niciun caz. Niciodata.

Dar m-am gandit mai mult la iertare, la iubire, la semenii nostri.

M-am gandit la mine,la alegerile gresite, la

Intotdeauna voi transmite acest mesaj, nu conteaza cui. Gandurile bune sunt primite peste tot: doresc sa va multumesc si sa va asigur de intreaga mea recunostinta, gratitudine si disponibilitate.

Asa cum spuneam azi (si intotdeauna), tot ceea ce-mi doresc e PACE! si iertare, intelegere, prietenie.

Imi pare rau ca mi-am exprimat ideea de a face un proiect impreuna, dar asa am inteles ca s-ar fi dorit (probabil in alta conjunctura). Si, de asemenea, imi pare rau ca mi-am pus la dispozitie serviciile cerand la sfarsitul lui decembrie o colaborare. Nu am cerut nici bogatie, averi, nici slava, ci doar un posibil job si posibilitatea de a demonstra ceea si cine sunt.

Daca am inteles gresit, imi cer iertare.

Nu sunt si nu am fost niciodata un caz social. Nu am cerut ajutorul nimanui, cu atat mai putin statului. din contra, am pierdut tot ceea ce aveam.

Da, din cauza hotiei, ilegalitatilor, abuzurilor si falsurilor care s-au petrecut si inca se petrec in Romania.

( vezi cazul DONNA I SRL versus INTACT INVEST SRL )

Au aparut si 2 articole in presa clujeana (ZIUA de CLUJ, 2015, precum si PRO TV CLUJ.

Prof. Univ. Dr. MIRCEA N. COSTIN a fost avocatul meu, m-a reprezentat cu succes in lungul sir de procese intentate de catre partea adversa, asta pana au "intervenit" relatiile...

Ba mai mult, datorita ineditului situatiei contractuale, si nu numai, domnul profesor a introdus acest caz in cadrul cursurilor predate studentilor.

Si NU mi-as fi permis niciodata sa cer asa ceva, repet, daca nu mi s-ar fi prezentat ca se doreste ceva in acest sens. Si a mai existat un motiv. Unul principal: faptul ca am crezut ca nu o sa mai pot face fata durerii... si tot ceea ce voiam era sa ma pierd in munca. pana la epuizare. si am simtit pregnant aceasta dorinta.

O viata frumoasa!